Skip to main content

Bisfenolul din PET

Cu toții știm că e periculos pentru sănătatea noastră, să încălzim mâncare la cuptorul cu microunde în recipiente din material plastic. Dacă sunteți părinți, vă amintiți că ați căutat să achiziționați biberoane din sticlă sau măcar biberoane care sunt confecționate dintr-un plastic special ce nu conține bisfenol. Cu toate acestea, ignorăm pericolul bisfenolului din PET-urile în care se îmbuteliază apa plată, apă pe care o bem zilnic. Această substanță dăunătoare , care este parte componentă a materialului din care este realizat PET-ul, se eliberează în apă atunci când sticlele sunt expuse la radiații UV sau la temperaturi ridicate. În astfel de condiții, materialele plastice (cod reciclare 3 sau 7) pot elibera Bisfenol A (BPA), în timp ce materialele plastice fără BPA pot elibera bisfenol S (BPS). Ambele, conform studiilor, substanțe dăunătoare sănătății noastre. Tu ai idee în ce condiții a fost transportată apă pe care o bei? Cum a fost depozitată? Dacă a fost depozitată în soare sau în căldură? Cât de mult vrei să riști? 

Ce riscăm consumând o apă cu Bisfenol. Bisfenolul poate: 

Crește riscul bolilor de inima – Potrivit unui studiu științific publicat în 2012, oamenii expuși la cele mai înalte niveluri de BPA au un risc crescut de boli de inima. Deși corelația nu dovedește neapărat principiul de cauzalitate, cercetătorii cred că acest lucru se poate datora legăturii BPA cu hipertensiunea arterială care este un factor de risc pentru bolile cardiace. În timp, scade șansele să ai un copil – În 91 de studii efectuate în 2013, cercetătorii au descoperit că bărbații și femeile care urmau un program de fertilizare în vitro și care aveau un nivel ridicat de BPA în sânge, în urină sau în mediul de muncă, au indicat probabilități mai reduse ale unei sarcini de succes. Și NU riști doar sănătatea ta ci și sănătatea planetei.

Ideea că sticlele din plastic sunt reciclabile și nu dăunează naturii este mai mult falsă decât adevărată. Conform unui studiu făcut în 2017 cu privire la materialele plastice produse între 1950 și 2015, mai puțin de 1% din plasticul produs poate fi reciclat mai mult decât o singură dată. Astfel, cea mai mare parte din acesta, ajunge la gunoi și în cele din urmă în natură. Ce poți face să eviți apa de la PET? Limitează consumul apei la PET pentru situații fără alternativă . Montează-ți acasă un sistem de filtrare – o soluție sănătoasă și ecologică. Alege recipiente refolosibile de apă (ex. termos) în care să-ți pui apa filtrată. Apă filtrată înseamnă să alegi sănătate și să te bucuri și de un beneficiu financiar, pe care-l poți investi în visele tale.